Reumatologie

Reumatologie

Reumatologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea, evaluarea şi tratamentul afecţiunilor reumatologice. Este vorba atât de afecțiuni non-chirurgicale ale aparatului locomotor (boli care afectează structurile articulare, muschii, tendoanele și oasele) dar şi de suferinţe autoimune sistemice.
Principalele simptome care aduc pacienții la reumatolog sunt:

  • durerea articulară (inclusiv la nivelul coloanei vertebrale) spontană sau la mobilizare însoţită sau nu de tumefacţie (umflarea articulaţiei), eritem (roşeaţă) sau creşterea temperaturii locale
  • durerea sau scăderea forţei musculare
  • pierderea funcției – mișcare dificilă, dureroasă sau imposibila
  • alte simptome asociate unor suferinţe autoimune care includ: febra persistentă după excluderea unor cauze infecţioase, fatigabilitate marcată, erupţii cutanate, noduli subcutanialbirea extremităţilor consecutiv expunerii la frig, urmată de învineţirea şi ulterior înroşire (fenomen Raynaud) etc

Afecțiunile reumatologice sunt complexe și de multe ori multisistemice (cu afectarea altor organe în afara sistemului osteoarticular) necesitând experiență și abordare în cadrul unor echipe pluridisciplinare. Scopul este întotdeauna diagnosticul cât mai precoce deoarece tratamentele efectuate înaintea instalării modificărilor potenţial ireversibile au rezultatele cele mai bune pentru pacienți

Pentru stabilirea unui diagnostic precoce şi corect reumatologul poate recomanda analize de sânge specifice, ecografie de părți moi, radiografii osteo-articulare, IRM, osteodensitometrie, electromiografie, puncție articulară cu examenul lichidului sinovial, biopsie cutanată etc.
Terapiile utilizate variază în funcție de diagnostic și severitate, de la medicamente antialgice, antiinflamatoare nonsteroidiene sau steroidiene (produse cortizonice), terapii imunosupresoare (sintetice sau biologice), injectări intraarticulare, tratament antiresorbtiv (în osteoporoză) sau terapii non-invazive de recuperare medicală

Exemple de afecţiuni tratate de către reumatolog:

  • boli degenerative ale articulațiilor – boală artrozică/artroza cu orice localizare (gonartroza, coxartroza, spondiloza etc)
  • boli autoimune sau antiinflamatorii – poliartrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic, dermato/polimiozită, sindrom Sjőgren, sclerodermie, boala mixtă de ţesut conjunctiv, artrită juvenilă idiopatică, boala Still a adultului, sindrom Behçet, febra mediteraneeana, vasculite sistemice primare sau secundare
  • spondilartrite – spondilita anchilozantă, artrită psoriazică, alte spondilartrite periferice
  • osteoporoza şi osteopenia
  • boli prin depunere de microcristale (guta, boala prin depunere de pirofosfat de calciu etc)
  • boli infecțioase – artrita septică
  • afecțiuni musculare inflamatorii idiopatice

Medici specialitatea - Reumatologie

Prof. Univ. Dr. Ruxandra Maria Ionescu
Medic Primar

Conf. Univ. Dr. Daniela Opris Belinski
Medic Primar